Sari la conținut

Pagina principală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Articole de calitate
Conținut recomandat
Liga Campionilor UEFA este o competiție fotbalistică anuală, care a fost fondată în 1955. Liga Campionilor UEFA este deschisă pentru toate campioanele din toate ligile ale căror federații sunt membre UEFA (Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal) (cu excepția Liechtenstein, care nu are campionat), precum și cluburilor care termină de la locul doi până la locul patru în cele mai puternice campionate. Înainte de sezonul 1992–93, turneul se numea Cupa Campionilor Europeni. Inițial, numai câștigătoarea campionatului intern și câștigătoarea turneului precedent puteau participa. Cu toate acestea, acest lucru a fost schimbat în 1997, pentru a permite clasatelor de pe locul doi din ligile puternice să participe la turneu; de asemenea, Campioana en-titre a competiției nu s-a calificat în mod automat până când regulile au fost modificate în 2005 pentru a permite deținătorilor titlului Liverpool să intre în competiție. Real Madrid a câștigat competiția inaugurală, învingând Stade de Reims, în finala din 1956.

Echipele care au câștigat UEFA Champions League de trei ori consecutiv, sau de cinci ori în total, primesc o insignă ca multi câștigători. Înainte de 2009, în cazul în care o echipă câștiga trofeul Ligii Campionilor UEFA de trei ori la rând, sau de cinci ori în ansamblu, li se permitea să păstreze Trofeul Ligii Campionilor, iar unul nou era comandat. Șașe echipe au câștigat acest privilegiu: Real Madrid, Ajax Amsterdam, FC Barcelona, Bayern München, AC Milan și Liverpool. Cu toate acestea, din 2009, trofeul original, care este dat câștigătorilor în momentul victoriei, este reținut de către UEFA, iar o replică de aceleași dimensiuni este produsă pentru campionii acelui sezon.

Un total de 23 de cluburi au câștigat Liga Campionilor/Cupa Campionilor Europeni. Real Madrid deține recordul pentru cele mai multe victorii, câștigând competiția de 15 ori, inclusiv ediția inaugurală. De asemenea, ei au câștigat competiția de cele mai multe ori consecutive, cu cinci titluri consecutive din 1956 până în 1960. Juventus a fost pe locul doi de cele mai multe ori, pierzând șapte finale. Atlético Madrid este singura echipă care a ajuns în trei finale fără să fi câștigat trofeul, în timp ce Reims și Valencia au terminat pe locul doi de două ori fără să câștige. Spania a oferit cei mai mulți campioni, cu douăzeci de victorii de la două cluburi. Anglia a produs cincisprezece câștigători dintr-un record de șase cluburi, iar Italia a produs doisprezece câștigători de la trei cluburi. Echipele engleze au fost interzise din competiție timp de cinci ani după dezastrul Heysel din 1985. Câștigătoarea actuală este Real Madrid, care a învins Borussia Dortmund cu 2–0 în finala din 2024.

În timp ce locul finalei este ales cu mult timp înainte, în patru ocazii cluburile au ajuns la o finală programată să se joace pe propriul stadion; Real Madrid a câștigat a doua cupă europeană pe Stadionul Santiago Bernabéu în 1957, în timp ce în 1965 Inter Milano a câștigat și al doilea titlu în finala de la San Siro. În 1984, Stadio Olimpico din Roma a fost locul de desfășurare și a văzut-o pe AS Roma învinsă la penalty-uri de Liverpool FC, în timp ce în 2012, Allianz Arena a găzduit finala dintre Bayern Munchen și Chelsea FC, pe care clubul englez a câștigat-o și la penalty-uri.

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri


Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
20 septembrie:
Ferdinand Magellan

Alte aniversări: 19 septembrie20 septembrie21 septembrie

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.